Like most websites we use cookies. If you're happy with that, just carry on as normal - otherwise to find out more click aici.
   
Home   ›   Știri   ›   Cercetătorii studiază modul în care păsările transmit știrile
Printează
Trimite unui prieten

Cercetătorii studiază modul în care păsările transmit știrile

2020.03.13
Cercetătorii studiază modul în care ...
Ţiclean, foto: Andrei Chiș
Fiecare rețea de socializare are știri false. În rețelele de comunicare a animalelor, chiar și păsările discern încrederea pusă în vecini, sugerează un studiu al Universității Montana. Studiul, recent publicat în revista de știință de top Nature, fiind rezultatul cercetărilor de-a lungul a mai multor ani a cercetătorilor Nora Carlson, Chris Templeton și profesorului Professor Erick Greene. Pune într-o lumină nouă relațiile de socializare a păsărilor.
"Aceasta este prima dată când oamenii au arătat că țiclenii acordă atenție sursei de informații, asta influențând semnalul pe care îl produc și dau mai departe", a spus Greene.
Carlson, Templeton și Greene au împărtășit interesul de a încerca să descifreze Piatra Rosetta despre modul în care păsările comunică, colectând sunete ale păsărilor de-a lungul anilor.
Fiecare specie de pasăre are o melodie, cântată de obicei de către masculi, pentru „a-i da de știre femelelor ”sunt aici”, a spus Greene, precum și pentru a-și marca teritoriul. Sunetele lor puternice și complexe pot fi auzite de obicei în perioada de reproducere. La sunetele de avertizare, fiecare sunet reprezintă o amenințare specifică, cum ar fi „șarpe pe sol”, „uliu în zbor” și „uliu la vânătoare”. Sunetele transmit nivelul de pericol și informații specifice. Aceste sunete sunt auzite de toate speciile din pădure, într-o vastă rețea de comunicare, prin urmare se pun în alertă.
"Toată lumea ascultă pe toată lumea în pădure," a spus Greene.  În cadrul studiului, Greene și colegii săi, au dorit să determine modul în care pițigoiul canadian (Poecile atricapillus) și țicleanul canadian (Sitta canadensis) codifică informațiile prin sunetele lor. În comunicarea păsărilor, un ascuțit "seet" de la un pițigoi indică o răpitoare în zbor și provoacă o reacție puternică – celelalte păsări tac, se uită în sus și se ascund în tufișuri. Sunetele de alarmă se propagă rapid prin pădure. Greene a spus în experimentele anterioare că au contorizat viteza sunetelor la 160 km pe oră, ceea ce el aseamănă cu un val de arcuri pe o corabie. „Uneori, păsările din pădure știu cu cinci minute înainte ca un uliu să ajungă acolo”, a spus Greene.
Un „sunet de adunare” dur și intens, determină păsările din toate speciile să se adune împreună pentru a hărțui prădătorul.  Atunci când prădătorul aude sunetul de adunare, de obicei trebuie să zboare mult mai departe pentru a vâna, deci apelul este foarte eficient."Bufnița stând în copac, spune, 'O, la naiba!" spuse Greene. Greene o numește „rețeaua de socializare - tweeting-ul original”. Pentru studiul pițigoilor și țiclenilor, cercetătorii s-au concentrat pe informații directe - ceva ce pasărea vede sau aude prima dată - versus informații indirecte, care sunt obținute prin intermediul rețelei sociale a păsărilor și ar putea fi o alarmă falsă.
Într-un fel, are legătură cu știrile false, pentru că, dacă se primesc informații prin intermediul rețelelor de socializare, dar nu sunt verificate, și se transmit mai departe, dau naștere știrilor false", a spus Greene. Pițigoii și țiclenii au aceeași prădători: buha americană (Bubo virginianus) și ciuvica. Pentru păsările mici, ciuvica este mai periculoasă decât buha americană deoarece poate face mișcări mai bruște, ceea ce îi permite să urmărească prada mai ușor.
"Dacă mănânci ceva la fel de mare ca și tine, atunci, merită să mergi după el", a spus Greene.
Folosind difuzoare în pădure, cercetătorii au pus sunetul de alarmă mai puțin amenințătoare a pițigoilor pentru buha americană și pentru amenințare mai ridicată caracteristic civicăi destinat țiclenilor. Sunetele variau în funcție de nivelul de amenințare – buha americană versus ciuvică – și dacă erau directe  (de la prădători înșiși) sau indirecte (de la pițigoi).
Ceea ce au descoperit despre țicleni a fost surprinzător.
Informațiile directe au determinat țiclenii să-și modifice sunetele în funcție de nivelul de amenințare (mare, mic). Însă sunetele de alarmă a pițigoilor despre ambii prădători au rezultat doar un sunet intermediar, general al țicleanului, indiferent de nivelul amenințării.
Greene a spus că cercetarea indică capacitatea țicleanului de a lua decizii complexe cu privire la stimulii din mediul lor și de a evita răspândirea „știrilor false” înainte de a confirma un prădătorul specific. "Jos pălăria," spuse Greene. „Dau dovadă de multă inteligență”.
Cercetarea, condusă de Carlson, Templeton și Greene în zona  Montana și Washington, de-a lungul anilor, nu a fost lipsită de provocări.
Cea mai mare parte a adunatul datelor s-a întâmplat în perioada iernii, iar țiclenii trebuia izolați de pițigoi, pentru a asigura ca sunetele de alarmă să nu fie în prezența pițigoilor care se agită. Adesea pițigoii apar după ce totul a fost configurat, iar cercetătorii sunt nevoiți să încerce totul din nou într-o nouă locație. "Este chiar dificil să găsești țicleni fără pițigoi în aceeași zonă," a spus Greene. „Aceasta a fost partea cea mai dificilă - să găsim aceste condiții în sălbăticie”.
Dar rezultatele au meritat munca.
Greene a spus că studiul țiclenilor îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine modul în care funcționează rețelele de comunicare la animale și modul în care diferite specii decodează informațiile, codifică informațiile și le transmit mai departe.
"Am dori ca oamenii să se comporte ca țicleni", a spus Greene.

Sursa articolului:
Materiale furnizate de Universitatea din Montana.
Original scris de Courtney Brockman.
Notă: Conținutul poate fi editat pentru stil și lungime.
De asemenea citiți:

Spring Alive is supported by

HC Group